Articol redactat si revizuit medical de Doctor Cristina Căliman

1. De la ce vârstă erup dințișorii bebelușilor?

Una dintre primele provocări din viața bebelușilor și a părinților lor este reprezentată de erupția dentiției temporare, cunoscută și sub denumirea populară de "dinți de lapte".

Succesiunea apariției dinților acestui tip de dentiție, vârsta la care apar dar mai ales diversele simptome care însoțesc erupția dentară (în special febra) sunt subiecte ce suscită interesul părinților și multe întrebări la care aceștia caută răspuns. 

De aceea, vom încerca prin articolul de mai jos, să venim în sprijinul lor cu câteva informații utile.

Înainte de toate, trebuie să reținem că vârsta apariției diverșilor dinți "de lapte" poate varia de la caz la caz, aceste diferențe nefiind cel mai adesea patologice.

 Mugurii dentari se formează în interiorul gingiilor încă din perioada intrauterină, adică înainte să ne naștem.Acești muguri se dezvoltă, se calcifică, iar la un moment dat vor "erupe", adică vor penetra gingiile pentru a ieși în  exteriorul acestora și a crește până la dimensiunea și forma pe carea le-au programat-o codul nostru genetic.

La majoritatea bebelușilor primii vor apărea cei doi dinți poziționati jos, central (incisivii inferiori),la vârsta de 4-6 luni. Pot exista și cazuri de erupție precoce a acestora (adică înainte de 4 luni) sau tardivă (după vârsta de 6 luni, până la 9-10 luni), fără ca acestea să fie patologice.

La majoritatea copiilor însă, în jurul vârstei de 1 an, ar trebui să fie deja prezenți 8 dinți: 4 jos și 4 sus.

Între 18 și 24 de luni apar 4 premolari iar după ei apar, de regulă, caninii.

O a doua tranșă de erupție a premolarilor apare între 24 și 30 de luni.

În jurul vârstei de 2 ani și jumătate copilul ar trebui să aibă toți cei 20 de dinți ce alcătuiesc dentiția temporară, " de lapte", dar erupția se poate prelungi până la vârsta de 3 ani în anumite cazuri, fără ca acest lucru să fie considerat o problemă. 

Situația în care copilul care a depășit vârsta de 3 ani nu are toți cei 20 de dinți apăruți se încadrează în categoria de erupție târzie și în acest caz este recomandat un consult medical care să excludă cauzele patologice ale erupției dentare tardive.

În cazuri extrem de rare, un nou-născut poate să se nască deja cu dinți (numiți  dinți natali)  sau dinții pot apărea în  prima lună  după  naștere  (dinți numiți  dinți  neonatali).

Dinții  natali si dinții  neonatali se pierd rapid de pe arcadă  de cele mai multe ori fiind dinți cu probleme,  care au suferit tulburări in formarea smalțului dentar dinti,cu mobilitate crescută etc.

Există anumite situații care pot influența momentul apariției dinților "de lapte". 

Astfel, vârsta mamei, numărul de nașteri, prematuritatea nou-născutului și chiar și sexul copilului pot acționa asupra procesului de erupție dentară.

Spre exemplu, un copil cu greutate mare la naștere va avea șanse să prezinte o erupție   precoce a dinților, în vreme ce prematuritatea (naștere înainte de termen și/sau greutate mică la naștere) determină o întârziere în apariția dentiției.

Deasemenea, s-a observat că primii dinți apar mai devreme la băieței în comparație cu fetițele.

Copiii născuți din mame mai în vârstă și care eventual au deja mai multe nașteri la activ pot și ei prezenta o erupție dentară mai întârziată.

Aceste situații detaliate mai sus se încadrează în categoria de situații fiziologice care influențează erupția dentară. 

Din nefericire, în afară de aceste situații fiziologice, se pot întâlni și așa-numitele situații patologice în care o afecțiune medicală are efect asupra procesului de apariție al dinților. 

În  această din urmă categorie se încadrează anumite boli genetice (de exemplu sindromul Down), infecții congenitale (rubeolă, sifilis), boli carențiale (dintre care foarte des întâlnit în trecut rahitismul) etc.

Dentiția temporară se schimbă cu cea definitivă în jurul vârstei de 6-7 ani, când "dinții de lapte" sunt înlocuiți rând pe rând de cei definitivi, care sunt mai mari și mai puternici , mai ascuțiti decât cei inițiali.Dinții definitivi au inclusiv un smalț dentar mai rezistent decât cei "de lapte", ceea ce îi face mult mai rezistenți la carii.

2. Simptomele erupției dentare la bebeluși

Principalul simptom este durerea.Aceasta se traduce în unele cazuri doar printr-o stare de iritabilitate pe perioada erupției, pe când în alte cazuri poate genera diverse manifestări ca plânsete, agitație, treziri nocturne repetate, refuz alimentar, ținerea degetului în gură, mușcarea obiectelor tari, frecarea obrajilor,urechilor și a ochilor cu mâinile (deoarece durerea poate iradia în aceste zone, putând chiar crea confuzii cu diverse probleme medicale).

Durerea poate fi însoțită de hipersalivație ,ce produce iritarea tegumentelor din jurul gurii și  poate chiar determina apariția unor leziuni cutanate dacă este excesivă și prelungită.O altă manifestare a erupției dentare este inflamația gingivală: gingiile sunt mărite de volum și  de aspect mai roșietic, cu o zonă ușor mai albicioasă acolo unde urmează să apară dinții.

 Des întâlnită este și creșterea ușoară a temperaturii corpului cu 0,5-0,8 grade Celsius însoțită uneori de transpirații profuze.

3. Febra 39 la bebelusi de la dinti. Cand apelezi la medic?

Există însă și situații în care bebelușul sau copilul mic căruia îi apar primii dinți  poate face febră.

Febra legată de erupția dentară se manifestă de regulă atunci când dintele este pe cale să penetreze gingia, pentru a erupe.

În unele cazuri putem remarca prezența unei stări febrile ușoare până la moderate ce dureaza una până la două zile înainte ca dintele să apară la suprafața gingiei.

Febra ușoară sau moderată  generată de erupția dentară este urmarea unei reacții naturale a organismului la inflamația de la nivelul gingiilor. Ea este o manifestare care nu reprezintă o stare de boală, ci mai degrabă de bună funcționare a unor mecanisme fiziologice ale bebelușului sau copilului mic și nu trebuie să ne panicheze și să ne determine să recurgem cu ușurință la medicamente antitermice.

Febra care poate apărea în mod natural este sub 39 grade Celsius și este însoțită  și de alte manifestări specifice erupției dentare (hipersalivație, durere, inflamație gingivală) care corelate cu vârsta copilului sugerează etiologia menționată mai sus.

Temperatura peste 39 grade Celsius apărută în timpul erupției dentare ne orientează spre alte patologii intecurente care complică sau doar coincid cu ieșirea dinților "de lapte".

 În acest caz,va trebui efectuat de către medic un bilanț al stării de sănătate al copilului.

 Se vor căuta așadar semne de infecție locală la nivelul gingiilor inflamate și a zonei din jurul gurii (unde poate apărea relativ ușor o infecție cunoscută sub denumirea de impetigo), dar nu se vor neglija nici alte posibile localizări ale unei infecții. 

Astfel, în zona capului, trebuie excluse cauze ale febrei cum ar fi otitele, sinuzitele sau rinofaringitele iar la nivel sistemic orice boală ce se poate manifesta și cu febră (infecții, boli de sânge de tip leucemie, diverse alte neoplazii).

4. Cât  durează  febra la bebeluși când le ies dinții ?

 O întrebare pe care și-o pun frecvent părinții este cât durează febra asociată erupției dentare.

 În mod normal, episodul febril durează maxim 48 de ore.

  Dacă febra depășește această perioadă, trebuie căutate și alte cauze care o mențin.

5. Cum calmezi gingiile dureroase ale bebelușului?

Deși bebelușul aflat în puseu eruptiv dentar poate prezenta diverse simptome, principalul simptom rămâne durerea durerea. Trebuie așadar știut că există diferite remedii utile în  calmarea durerii gingivala ce însoțește momentul apariției dinților. 

O soluție des utilizată de către părinți pentru a ameliora durerea și edemul local sunt jucariile gingivale.Se folosesc cele de silicon și pentru o eficacitatea maximă trebuie ținute  înainte  la rece în  frigider sau  în congelator.Dacă optăm pentru varianta congelator, jucăriile  trebuie ținute o vreme ( câteva minute ) la temperatura camerei după ce sunt scoase de la rece și înainte de a fi folosite.

O altă soluție la îndemână este masajul gingival ce presupune masarea ușoară  a gingiilor cu degetul bine spălat înainte (pentru a nu inocula bacterii la nivelul gingiilor inflamate).

În farmacii se găsesc diverse variante de geluri gingivale ce au efect calmant al durerii, deoarece conțin substanțe cu rol de anestezic local sau antiinflamatoar local (de sinteză  sau naturale,inclusiv preparate homeopate).

Când niciuna din aceste soluții nu funcționează, putem recurge la administrarea de medicamente sub formă  de sirop , în doze adaptate vârstei.Se pot folosi (la recomandarea medicului)  paracetamolul sau ibuprofenul,ambele fiind foarte eficiente, prezentând  fiecare avantaje dar și dezavantaje .Spre exemplu,  paracetamolul nu produce leziuni  gastrice dar trebuie controlată  cuvatenție doza și  intervalul dintre doze deoarece are toxicitate hepatică în caz de supradozare). În cazul ibuprofenului, efectul durează  mai mult, nu prezintă toxicitate în eventualitatea unei supradozări, dar poate produce leziuni gastrice .

Ca și recomandări generale, se vor evita alimentele tari, în  perioada erupției dentare preferându-se alimente pregătite sub formă de piureuri sau iaurt.Acestea se vor servi cât de reci le tolerează copilul, fiind binecunoscut faptul că recele calmează inflamația și implicit durerea gingivală.

Este extrem de important să menținem o bună hidratare a  bebelușului sau copilului mic, administrându-i apa și lapte dar nu sucuri de legume si fructe (acestea din urmă fiind contraindicate în alimentația bebelușilor și a copiilor mici datorită conținutului ridicat în zaharuri și lipsei fibrelor alimentare).

Pentru a evita iritațiile locale din jurul gurii și chiar suprainfectarea lor bateriană se recomandă menținerea igienei corespunzătoare a acestei zone.

Este deasemeni prioritar să menținem o stare de calm pentru a liniști copilul, știut fiind că starea de anxietate face ca durerea să fie percepută mult mai intens. 

6. Sfaturi pentru sanatatea dentara a bebelușului 

Provocarea generată de erupția dentară nu se limitează la perioada de apariție a dinților, ci ea continuă ulterior cu îngrijirea corespunzătoare a acestora, pentru că o dentiție frumoasă și sănătoasă este dezideratul oricărui părinte. 

Este important să acordăm atenție îngrijirii dinților "de lapte"  și să nu ne lăsăm păcăliți de faptul că aceștia nu reprezintă dentiția definitivă și că "se schimbă" cu alți dinți în jurul vârstei de 6-7 ani.

Din nefericire,cariile la copiii mici sunt o realitate, se pot forma relativ ușor și sunt dificil de tratat din cauza lipsei de colaborare a copilului de vârstă fragedă. Adesea, un tratament dentar la un copil mic necesită sedare, iar aceasta nu este lipsită de riscuri.

Primul și cel mai important aspect în prevenirea cariilor este spălatul pe dinți încă din perioada când copilul nostru este doar un bebeluș căruia abia îi apar primii dințișori.

Astfel, încă de la vârsta de aproximativ 6 luni, copilul trebuie să beneficieze în fiecare seară înainte de culcare de o curățare gingivală cu o periuță de dinți specială, din silicon  moale,fără peri și care se poate trage pe degetul mamei care astfel o va putea manevra ușor și atent măsând cu grijă gingiile copilului.Pasta de dinți care se folosește este și ea una specială acestei vârste, deoarece nu necesită clătire și este prevăzută pentru a nu crea neplăceri atunci când este înghițită.

Începând cu apariția primilor molari, periajul dentar se va face de două ori pe zi, dimineața și seara, cu o periuță ce imită periuța folosită de adulți, dar dimensionată și adaptată vârstei copilului, împreună cu o pastă de dinți adaptată și ea.

Uneori este destul de greu de  realizat un periaj dentar corect și complet la un copil mic, de aceea trebuie să ne înarmăm cu răbdare. 

Până la vârsta de 3 ani, periajul dentar este bine a fi realizat de un adult, apoi el poate fi lăsat în sarcina copilului, sub supravegherea adultului, în funcție de capacitatea fiecărui copil de a realiza acest act de igienă.   

Este foarte important să nu uităm să înlocuim periodic periuța dentară cu una nouă (cam la 3 luni) deoarece o periuță uzată își pierde din eficacitate.

În anumite țări europene medicii recomandă suplimente pe bază de fluor, cu scopul de a întări smalțul dentar al copiilor predispuși la carii și a-l face rezistent la ph-ul acid.

În România acest tip de prevenție pe bază de fluor nu mai este prescris de către medici de ceva vreme decât sporadic,  iar respectivele suplimente nu se mai găsesc în mod constant  în farmacii.

O altă metodă aplicată de către unii medici stomatologi este aceea constând în "sigilarea" dinților  (procedura presupune curățarea și uscarea dintelui și aplicarea unor rășini speciale în șanțurile de pe suprafața dinților, fapt ce previne retenția resturilor alimentare ce stau la baza formării cariilor).

O atenție deosebită trebuie acordată și alimentației copilului,deoarece este binecunoscută atracția celor mici pentru alimente dulci de genul prăjiturilor, sucurilor, bomboanelor etc.

Acestea sunt însă foarte nocive pentru dinți deoarece generează la nivelul gurii un mediu acid care atacă smalțul dinților, de aceea trebuind evitate.

În schimb, o alimentație corectă ca și compoziție și consistență a alimentelor menține sănătatea  dentiției.

Mai puțin cunoscut este faptul că folosirea biberonului poate favoriza apariția cariilor.

Este vorba despre acel biberon pe care îl dăm copilului seara la culcare și cu care adoarme în gură. Zaharurile ce stagnează la nivelul gurii  se transformă în timpul nopții și duc la un mediu acid ce atacă smalțul.

O altă recomandare este ca cei mici să nu țină toată ziua suzeta în gură deoarece aceasta duce la hipersalivație ce irită zona din jurul gurii și exercită un efect mecanic anormal asupra dinților și gingiilor, în special dacă forma ei nu este adaptată vârstei.

Nu trebuie să uităm că bacteriile au și ele un rol important în formarea cariilor, de aceea nu trebuie să bem sau să mâncăm cu lingurița sau cana copilului, iar când dorim să vedem dacă laptele din biberon e cald,lăsăm să pice câteva picături pe dosul mâinii noastre și nu punem gura pe tetină pentru a gusta: în gura unui adult există zeci de bacterii care nu se regăsesc și în gura unui copil și pe care trebuie să fim atenți să nu i le transmitem.

Chiar dacă nu sunt probleme, copilul trebuie obișnuit de mic cu vizitele la stomatolog.

Un prim control de rutină ar trebui efectuat până la vârsta de 12 luni, pentru a verifica stadiul erupției dentare și starea dinților care deja au erupt.

Urmând aceste recomandări, problemele dentare nu vor fi prezente în viața copiilor noștri, iar ei se vor putea bucura de dinți sănătoși.